Distribuie pe:

Din Țintarul copilăriei la șahul politicii contemporane!

Când eram copii, timpul liber avea altă culoare, alt gust, altă esență. Jocul de Țintar nu era doar o formă de petrecere a timpului liber, ci o adevărată școală a strategiei și a răbdării. Cu un pumn de boabe de fasole albe și negre și o bucată de hârtie, ne antrenam mințile într-un exercițiu care ne învăța cum să gândim înainte, cum să construim și să dărâmăm planuri într-o fracțiune de secundă. Dar, mai presus de toate, Țintarul ne învăța respectul pentru adversar și fair-play-ul – o lecție de viață pe care generațiile de azi o pierd în labirintul virtual al pixelilor. Astăzi, însă, copiii sunt înrolați într-o altă armată – cea a ecranelor. În loc să mute cu grijă piesele pe tabla de Țintar, ei glisează obsesiv pe ecrane strălucitoare, captivi în lumi digitale în care „strategia” este să găsești coduri secrete și trucuri ascunse. Pe vremea noastră, dacă pierdea cineva la Țintar, învăța să piardă cu demnitate și să câștige data viitoare. Acum, dacă pierd la un joc online, copiii doar resetează jocul și speră la un rezultat mai bun, fără să înțeleagă valoarea efortului și a învățării. Dar să ne întoarcem la noi, cei care am crescut cu Țintarul. Noi, care am învățat să luptăm cinstit pe o tablă desenată cu creionul pe spatele caietului de matematică, am ajuns acum să asistăm la un altfel de joc. Un joc mult mai periculos și lipsit de scrupule – șahul politic al zilelor noastre. Pe tabla țării, politicienii noștri nu joacă după reguli. Fiecare mutare nu este calculată cu grijă pentru binele comun, ci făcută din impuls, ghidată de interese personale sau de grup. Pionii, adică noi, cetățenii de rând, suntem împinși dintr-o parte în alta, fără să ne întrebe cineva ce ne dorim sau ce ar fi mai bine pentru noi. Și, în timp ce copiii de azi se pierd în jocurile virtuale, politicienii noștri joacă propriul lor joc, în care reguli precum respectul, integritatea și responsabilitatea nu fac parte din regulile stabilite. Cât despre educație, unde odată învățam lecțiile răbdării și ale gândirii strategice pe tabla de Țintar, astăzi copiii sunt învățați să memoreze fără să înțeleagă, să răspundă fără să întrebe, să joace fără să gândească. Sistemul educațional este prins într-o rețea de interese și ambiții politice, unde calitatea educației este sacrificată pe altarul statisticilor electorale și al promisiunilor deșarte. Astfel, ne întrebăm – ce fel de societate construim? Una în care Țintarul a fost înlocuit cu lupte politice absurde și educația cu un „joc” de interese? În care copiii noștri cresc într-o lume fără sens, fără rădăcini, captivi în jocuri care nu le oferă decât iluzia victoriei? Poate că ar trebui să ne întoarcem la acea tablă de Țintar din copilărie, să ne amintim de lecțiile simple, dar valoroase pe care le-am învățat acolo. Și poate că, într-o bună zi, vom reuși să-i învățăm și pe politicieni cum să joace un joc cinstit, unul care să aducă beneficii întregii societăți, nu doar celor care știu să mute piesele din umbră.

Ninel PEIA